Clăcile sau Claca

• Clăcile sau Claca după cum este denumită în DEX arată astfel: 

„CLÁCĂ, clăci, s.f. 1. Formă caracteristică a rentei feudale, constând din munca gratuită pe care țăranul, fără pământ, eraobligat să o presteze în folosul stăpânului de moșie. * Expr. Lucru de clacă = lucru făcut fără tragere de inimă, demântuială, prost. 2. Muncă colectivă benevolă prestată de țărani pentru a se ajuta unii pe alții și care adesea este însoțităori urmată de o mică petrecere, de glume, povestiri etc.”

• Aici, în Lunca Cernii, claca presupune o întâlnire a unor săteni tocmiți cu o zi sau două înaintea unei sărbători, în care vin de bună voie în sprijinul consăteanului a munci la cositul fânului, sapă, cărat gunoi. La bunica mea sau la cei care am văzut, claca se tocmea doar la cositul fânului unde aveau o suprafață mai mare de cosit și unde un singur om nu putea să cosească totul într-o singură zi. Așadar, veneau mai mulți.
• Acest lucru nu presupunea luarea de bani, însă gazda trebuia să le pregătească de mâncare: mic dejun, la amiază și seara.
• Munca efectivă începea la ora 6 dimineața, pe la 9-10 se lua micul dejun, la 12-13 se lua prânzul, apoi seara pe la ora 17-18.
• În opinia mea, acest obicei era util în rândul sătenilor mai bătrâni din sat, însă nu înțeleg de ce într-o zi de sărbătoare. Probabil că atunci erau toți acei săteni acasă pentru a putea veni la muncă.