Viața sub stăpânire: Ce nu ți s-a spus despre Lunca Cernii (1820)

Conscripția urbarială din 1820 arată că în Lunca Cernii nu exista un urbariu cunoscut de locuitori și nici o înțelegere scrisă cu nobilii; obligațiile se îndeplineau „cum au apucat de la cei dinainte”, adică pe baza obiceiului. În sat, obligațiile nu erau uniforme, deoarece și stăpânii de pământ erau numeroși și diferiți, iar sarcinile erau precizate separat, pe fiecare proprietar.

Comuna este menționată cu 125 de fumuri (gospodării), iar suma obligațiilor anuale este prezentată atât prin zile/săptămâni de muncă, cât și prin dări în bani și în natură. În ceea ce privește prestațiile, se remarcă volumul mare al robotei: în funcție de nobil, iobagii puteau avea obligații de muncă de la câteva săptămâni (de pildă 3 săptămâni cu boii și 3 pe jos) până la valori mult mai mari (de exemplu 11 săptămâni pe jos sau chiar 14 săptămâni pe jos, în anumite cazuri). Unele obligații sunt legate de perioade specifice (mai ales cositul), iar conscripția menționează explicit și „serviciul femeiesc” (fără să detalieze în toate cazurile activitățile concrete). Într-un caz este notată și îngrijirea oilor nobilului (ținutul și sarea), iar în altul pășunarea vitelor nobilului pe timpul verii.

La nivelul întregii comune, documentul sintetizează prestația anuală în muncă astfel: 433 săptămâni cu boi și 807 săptămâni pe jos (calculate prin însumarea obligațiilor individuale), precizând totodată că acestea sunt „afară de serviciul femeiesc”. În plus, comuna plătea anual și o serie de dări: 522 florini renani în bani numerar (unitate monetară veche folosită mai ales în secolele XVII), alături de cantități de produse (ex. legături de cânepă, măsuri de ovăz, păstrăvi, unt topit, găinușe, melci etc.), după cum apar în sinteza conscriptorilor.

În privința dijmei, conscripția indică faptul că dijma din cereale nu se percepea, însă exista dijmă din oi și miei, uneori menționată ca „din fiecare 10 oi și miei, câte unul”. Apar și situații în care anumite obligații (inclusiv unele prestații) sunt răscumpărate în bani, ceea ce arată că plata monetară era o practică prezentă în relațiile dintre iobagi și nobili.

Din perspectiva condițiilor agricole, hotarul este descris ca fiind împărțit în două porțiuni, una folosită anual, ceea ce corespunde asolamentului bienal menționat în introducerea studiului. Se ară cu 4 boi, iar cerealele cultivate sunt orzul, grâul de toamnă, secara și ovăzul. Un element important, menționat explicit, este că porumbul nu rodește din cauza brumei, astfel încât „felul acesta de bucate” trebuie cumpărat. Fânețele sunt descrise drept bune, cu posibilitatea de a cosi și otavă în unele locuri. Se menționează și faptul că o parte din arături sunt pe deal și, uneori, gunoiul este spălat de ploi torențiale.

În planul resurselor, conscripția arată existența pășunilor (inclusiv suficient de largi încât să fie aduse animale și din alte hotare), existența lemnului pentru foc și construcții cu permisiunea nobililor, posibilitatea de câștig din pescuit și vânătoare (tot cu permisiune), precum și mențiuni despre cărbune (în legătură cu pădurile Administrației Regale din Hunedoara), piatră de var, cânepă și mori în comună. În același timp, documentul precizează că vânzarea pământurilor/loturilor nu era în obicei și nici posibilă, întrucât pământurile erau considerate ale domnilor, nu ale locuitorilor.

Filmul pe YouTube: https://youtu.be/JUgoNuo6DD0