Ocupația principală a locuitorilor din aceste sate este creșterea vitelor și exploatarea pădurilor. Totuși, mai cultivă și câteva bucate – secară și ovăz – pe dealurile sărace din jurul Măstacănului și Ableului. Primăvara îi găsim la arat, iar toamna la secerat și la legatul snopilor, pe care îi duc apoi acasă, fie în desagi pe cai, fie pe căruțe mici cu roți scunde. Astfel își asigură pentru iarnă „hărană” – adică hrana necesară. Rar se întâmplă ca recolta să ajungă până la secerișul următor, așa că cei mai mulți trebuie să cumpere încă din primăvară porumb pentru mălai și secară pentru pâinea amară, fie din piața Hațegului, fie de la negustorii evrei din comună.
Vite cornute au multe, iar în ultimii ani au început să crească și animale de soi mai bun. Cum pășunea comunală este puțină, sunt nevoiți să plătească scump arenda pentru pășunatul pe terenurile marilor proprietari din jur. Oile și caprele pasc pe coastele abrupte și pe ogoare, fiind mutate din loc în loc pentru a găsi iarbă și pentru a îngrășa pământul. Viața lor este, așadar, mai mult o pribegie dintr-un loc în altul. De aceea, locuitorii din Lunca Cernii de Sus au fost porecliți „bădâni”, pentru că se mută mereu cu stâna și cu vasele de oierit, printre care se află și „bădâniul” – un vas de brad folosit la strâns untul.
Pe cei din Lunca Cernii de Jos vecinii îi batjocoresc numindu-i „tărgăi”, pentru că merg greoi, abia târându-și picioarele îngreunate de opincile mari și de obielele groase cu care se înfășoară până la genunchi, ceea ce le dă un mers greoi, aproape ca de elefanți.
Cu pădurile o duc însă mult mai rău. Cele proprii și comunale au fost prădate fără milă, astfel încât curând nu vor mai avea din ce să-și ridice o colibă sau să-și fiarbă o mămăligă. Pădurile „domnești” ale marilor proprietari au fost tăiate și transformate în scânduri și cărbuni pentru topitoriile de fier – „werkurile” din Hunedoara. Odată cu dispariția pădurilor, a dispărut și belșugul lemnului, al vânatului (în special mistreți și căprioare), dar și al câștigurilor pentru muncitori. Acum oamenii sunt nevoiți să muncească greu pentru bani, ca să-și întrețină familiile și să plătească birurile apăsătoare.
Pe lângă aceste greutăți, mulți au ajuns robi ai patimii beției. Negustorii îi secătuiesc prin vânzarea rachiului, care le slăbește sănătatea și le înrăutățește viața. Dacă nu ar fi stăpâniți de această patimă, acești oameni, muncitori și cu puține pretenții, ar putea duce o viață mult mai bună și mai îndestulată.
Video: https://youtu.be/cjiO2kKEnKw
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu