Scoala in anii 1900

 Prima școală din Lunca Cernii a luat ființă în anul 1845, când a fost numit ca învățător un tânăr din sat, Ianăș Zepa, absolvent a șase clase la gimnaziul din Alba Iulia.

În 1848 acesta a devenit tribun și a luptat împotriva ungurilor, care, căutându-l acasă ca să-l omoare și negăsindu-l, au dat foc casei parohiale.

După revoluție, învățător a fost preotul Ioan Zepa.
În 1857 a fost numit Petru Rădoniu din Hațeg.
În 1865 a devenit învățător Iosif (Joșca) Pop, plătit cu 100 de florini din veniturile cantorale. În 1871 a fost hirotonit preot pentru parohia Silvașul de Sus, unde a slujit până în 1873.

A urmat ca învățător Petru Vlăiconiu, care avea puțină școală.
Până atunci, nu exista o clădire de școală propriu-zisă; orele se țineau în case închiriate.

Prima școală zidită a fost ridicată în 1879. Atunci a fost numit învățător Ioan Fărcaș, care a rămas până în 1895, când s-a pensionat.

Între 1895-1896 a suplinit cooperatorul Aron Mihăescu.
În 1896-1897 a fost învățător Lazăr Cozma.
În 1897-1898 – Silviu Barbescu, devenit apoi preot în Crivobara.
În 1898-1899 – Ioan Catarig.
În 1899-1900 – Ioan Barbenița.
În 1900-1901 – Maxim Ilca, devenit ulterior preot în Dragșina.
În 1901-1903 – Petru Turcu.
În 1903-1904 – Ioan Sima.
În 1904-1906 – Ioan Zepa.

În 1906 s-a înființat o școală separată pentru Lunca Cernii de Sus, unde învățător a fost numit Ioan Zepa.
Școala zidită în 1879 din Lunca Cernii de Jos a rămas doar pentru copiii din acest sat. Aici a predat Alesandru Peștean, iar din 1910 Ioan Moldovanu.

Fiindcă satele erau foarte sărace și împovărate de multe biruri și obligații, cele două școli nu se puteau întreține doar din fondurile proprii. De aceea s-a cerut ajutor de stat: 578 coroane pentru Lunca Cernii de Sus și 808 coroane pentru Lunca Cernii de Jos.

Chiar și așa, cele două școli erau insuficiente pentru cei 465 de copii „de toate zilele” și 161 „de repetiție” din ambele sate. Din cauza sărăciei și a faptului că locuințele erau risipite pe dealuri, doar o treime dintre copii reușeau să frecventeze cât de cât școala, iar ceilalți creșteau doar cu învățăturile primite de la părinți.

Este un lucru dureros, dar, în împrejurările de atunci (anul 1913), pentru acel popor sărman o schimbare în bine era aproape imposibilă.